Praznicul "Adormirii Maicii Domnului" este Hramul parohiei noastre, iar ziua de 15 aug. de trei ediţii (din 2011) găzduieşte şi Ziua Comunei Ţibana, astfel încât ca în fiecare an prin colaborarea părinţilor din comună, a autorităţillor locale şi a elevilor şi profesorilor de aici au loc frumoase manifestări religioase, culturale şi filantropice.
Debutul sărbătorii a avut loc în fapt pe 14 aug. seara, odată cu săvârşirea Slujbei Prohodului Maicii Domnului oficiată de şase preoţi (pr. Vamanu Lucian Ştefan - Glodenii Gîndului, pr. Nicăi Ghe. Florin - Runcu, pr. Rusu C-tin - Tungujei, pr. Porfir Georgică - Poiana de Sus, pr. Geantău Ionuţ Alin - Poiana Mănăstirii şi parohul), la care au participat oficialităţi locale (d-nul primar Rotaru Ghe.,d-nul viceprimar Leţcanu Neculai şi consilieri locali) şi credincioşi din parohie şi din parohiile vecine. La sfârşitul slujbei a fost rostit un cuvânt de învăţătură de părintele Nicăi Ghe. Florin şi de paroh.
La Sfânta Liturghie de pe 15 aug. au slujit alături de paroh, pr. Dumitriu Neculai - Ţibăneşti, pr. Juncu Ovidiu Marcel - Gîrbeşti, pr. Lăcătuş Aurel - Alexeni şi pr. Geantău Ionuţ Alin - Poiana Mănăstirii fiind însoţiţi în rugăciune de numeroşi credincioşi din comună. Cuvântul de învăţătură a fost ţinut de părintele Lăcătuş Aurel, după care a fost săvârşită slujba de pomenire a tuturor celor adormiţi în dreapta credinţă. Enoriaşii parohiei au pregătit pentru cei care au avut plăcerea să treacă pragul bisericii noastre în această sfântă zi peste 280 de porţii de mâncare împlinind astfel deopotrivă, după cuvântul Evangheliei de astăzi atât râvna Mariei către Domnul, cât şi lucrarea Martei.
Oficial sărbătoarea comunei a fost deschisă la orele 13,00 cu Slujba de Tedeum oficiată de şapte preoţi din comună, învitaţi de d-nul primar Rotaru Ghe., în prezenţa unor personalităţi politice invitate, a oficialităţilor locale şi a numeroşi locuitori din comună. S-au acordat distincţii, au urmat apoi momente pregătite şi susţinute de elevii şi tinerii din comună sub coordonarea d-nei prof. Apostu Camelia, au susţinut recitaluri păstrători de folclor (d-na Mioara Velicu) şi artişti ai momentului toate încheiate cu un foc de artificii.
Cu deosebită consideraţie, părintele paroh mulţumeşte tuturor celor care s-au implicat şi au susţinut, cu mult sau cu puţin, dar cu toată dragostea, pregătirea hramului bisericii, lucrările de renovare şi restaurare a bisericii; şi ostenitorilor care au trudit pentru ca în această zi şi cei mai nevoiaşi să guste puţin din bucuria şi frumuseţea sărbătorii "Adormirii Maicii Domnului" ocrotitoarea tuturor creştinilor. "Dumnezeu să-i binecuvinteze pentru toată fapta cea bună !"